Şi a început protestul

Posted: 17 Ianuarie 2011 in bogdanice, Din viata
Etichete:,

Mi-am făcut plinul. În 17 reprize de 3 litri. Mi-a luat aproape o zi. Motorina consumată între staţiile de alimentare a fost fo’ 7 litri.

Am plătit cu monede toată benzina. Pe la chioşcurile de lângă mine e penurie mare de mărunţiş. I-am ameninţat că le vine rândul şi lor dacă nu-mi fac rost de metal. Termin cu benzinarii şi trec la ei. Toţi chioşcarii termurau de frică pentru că sunt fioros dacă vreau.

De azi am început şi protestul abstinenţei (la alimentarea cu carburant, bre!).

Am ameninţat vecinii că le lipesc ziar cu bere pe parbriz dacă-i văd zilele astea pe la vre-o staţie de benzină. Le-am zis că am hăcuit camerele de supraveghere din benzinării şi sunt cu geana pe ei. Nu mă interesează că le naşte nevasta, că îl dor dinţii p’ăla micu’ sau că tre’ să ia jumate de porc de la cumătru-su. Nu alimentezi! Şi ei tremură când mă încrunt.

Azi dimineaţă am avut o revelaţie: am găsit şi soluţia să nu mai consum motorină în veci:

Comentarii
  1. sufletica spune:

    Am plans si am ras in acelasi timp. Am plans de grija benzinariilor si am ras de abstinenta ta. Iar solutia gasita de tine cred ca o voi imprumuta si eu curand.😀 Mi-ai inveselit ziua asta cetoasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s