Prinţesul de mine

Posted: 30 Aprilie 2010 in bogdanice, Din viata
Etichete:, ,

~variaţiuni pe o temă la întâmplare~

Ieri, la categoria SSMS (Short Spam Message Service), printre reclame de la bănci care uită să mă anunţe că-mi expiră cardul, dar nu uită să-mi ofere informaţii despre noua promoţie în care pot câştiga 100 de lei, dacă mă folosesc de serviciile lor, găsesc o kestie ce mă pune pe gânduri la greu. Adicătelea, mesaju’ de mai jos (dau şi numărul de telefon că-mi place despre el). Mesaju’ spune:

„Ceau scumpi meu Ce mai faci printesa mea? Tot singura? Vrei sa iesim la o cafea? Eu te stiu pe tine dar tu pe mine nu stiu daca ma mai sti Ast sms cu raspuns” de la 0733583696

Am rămas cât se poate de încurcat şi am început să reconstitui amintiri vechi, frânturi de imagini, aventuri mai mult sau mai putin importante, totul ca să regăsesc persoana căreia i-am fost prinţesă.

Mascul feroce - Poza de pe mail

Oi fi avut io o tinereţe mai cuminte, dar au fost momente în care am mai scăpat calu’ din frâu. Ce să zic. Se mai întâmplă să mai bei peste măsură şi să te trezeşti dimineaţa alături de unul ca ăsta din poza de alături (nu sunt io – ca să nu-şi facă nimeni iluzii). Oricât stau şi mă gândesc, nu reuşesc să-mi aduc aminte. Totuşi, gagiul mă cunoaşte pentru că vrea să mă ia la o cafea – ştie că-mi place cafeaua. Deci trebuie că ne-am cunoscut. În plus, ştie că sunt bărbat că mă numeşte „scumpi meu” nu „scumpa mea”.

Nu-mi aduc aminte şi pace! Poate ar trebui să-i scriu un mesaj să-i cer mai multe amănunte. Dar cum să-l formulez ca să nu-i frâng inima? Poate omul şi-a pus speranţe, iar eu intru cu cizmele peste sentimentele lui. Ar fi frumos să îmi aduc aminte de momentele „princiare” cu care m-a delectat, mai ales că l-au marcat şi m-a ţinut minte. Doar eu, în grosolănia mea, l-am uitat.

Mă duc acasă şi mă sfătuiesc cu nevasta. Mă întreabă dacă nu mi-a trecut cumva ideea prin cap că ar fi o greşeală. Naşpa, în cazul ăsta. Nu crez că poate fi o greşeală pentru că oricine s-ar fi gândit să verifice pe gugle numărul de telefon şi să vază numele meu care apare acolo fără ca eu să vreau/ştiu/îl pun.

Nu cred nici că-i pescuială la întâmplare că nu văd ce motiv ar avea cineva să dea 5 cenţi pe un SMS scris  în orb. Mai ales că, la stilul său elocvent, n-ar muşca nici puştoaicele de 15 ani. În plus, omul are suflet (se vede asta) şi poate nimeri la o tipă ce are un soţ gelos. Cum să generezi scatoalce aşa la întâmplare? Nu se face. E exclus.

Pe când cuget io aşa la nimica aud nevasta din bucătărie: „Prinţesule, lasă fabulaţiile şi treci de spală vasele!”. Mă conformez pentru că, uneori, şi prinţesele îşi mai strică manichiura pentru a avea motiv să-şi facă alta.

În timp ce clăbuceam de zor îmi aduc aminte că soţia mai dă – din când în când – numărul meu de telefon la cine îi cere un contact pentru că e singurul număr pe care îl ştie……….
NEVASTAAAAAAAAAA!

Comentarii
  1. Lia spune:

    Duamneeeee, cat de rozzzz e totul in jurul lui! M-a spart ce fel sta cu perna aia 😆

  2. Escu spune:

    Si pana la urma ai mai spalat vasele ?😀

  3. sufletica spune:

    Pintesul lui!!!! Sa inteleg ca pana la urma, urmei, tot nevasta e de vina???? Sa inteleg ca ai lasat vasele si ai aplicat scaltoace???? Adica nu vrei sa recunosti ca valurile tineretii te-au adus probabil prin viata „zanului” din poza si tot nevasta e „di-vina”. Tztztztztztztz… fii printes si recunoaste, te rog.😀

  4. Rox spune:

    E criminal postul! Am ras o portie buna :)) inteleg ca nu o sa mai speli vase o perioada!

  5. […] marţipan- ceva dulce şi frumos. Eu zic că unele din torturi chiar merită să fie comandate. Sms spam- ce se întâmplă când soţia ştie doar numărul soţului?   Lasă un […]

  6. adriana spune:

    :)) foarte tare…si foarte dragut blogul!

  7. oana spune:

    Buna,

    Ghiciti ce ? si eu am primit mesajul asta…..eu chiar am dat reply din curiozitate…mi-a raspuns ca e un baiat timididut tareee care-si cauta prietena….asa am cautat pe google si am descoperit acest blog ;))

    • bogdanic spune:

      Hmmmm! Işi cauta o prietenă sau o anumită persoană? Oare ce speră?
      Multumesc de vizită şi comentariu!

      • oana spune:

        Cred ca sunt mai multe variante pentru dumnealui:

        1. vrea sa-si faca bani de vacanta…
        2. vrea sa-si faca bani de vacanta si prietena de vacanta
        3. nu vrea nimic, vrea si el sa se joace cu lopatica si galetusa in nisip
        4. vrea sa ma ajute pe mine sa ma cunosc mai bine

        oare ce cauta ?

  8. sufletica spune:

    upsss… nu cumva tu erai timidutzul cu anuntul??😀

    • oana spune:

      Buna Sufletica,

      Nope, chiar nu cunosc personajul.
      Sunt „noua” aici la voi, sunt fata, „nu print” si asta e numele meu real.

      Ma intreb cati or mai fi primit mesajul ?
      eu chiar vreau sa stiu daca se scot bani din chestia asta…

  9. SEBYLOVEGYRLS spune:

    Pt inceput va spun buna la toata lumea Sunt printisorul cu anuntul cel cu 0733583696 Deci sa incepem prima data cu
    @oana Nu e niciuna din cele 4 variante Doar imi caut jumatea De ce nai raspuns cand team sunat?
    @sufletica Eu sunt cel cu sms-ul care lam trimis lu bogdanic si lu oana Am si eu blog sebylovegyrls. blogspot. com si caut partenerii pt blogul meu Daca vrei sa fim parteneri de blog dami un sms
    @bogdanic Scz daca tiam facut probleme cu sms-ul acela Da sunt un baiat sufletist Daca vrei sa fim parteneri de blog sami dai un mesaj Blogul meu e sebylovegyrls. blogspot. com

    • bogdanic spune:

      Oh, boy!
      Ai un suflet mare. De parteneriat nu poate fi vorba pana nu inveti ce e aia „cratima” si cu ce se mananca.
      Mai ai de invatat si ce e aia ironie (nu mi-ai creat nicio problemacu sms-ul).
      Ti-am editat link-urile din comentariu ca nu-mi convin acolo. E suficienta aparitia la nume.
      Permite-mi un sfat: GET REAL! Go out! Get a life!

    • sufletica spune:

      Ups… mai nou trebuie sa dai SMS ca sa faci schimb de link? Pe-asta chiar nu o stiam. Imbatranesc taica… si nu stiu nimic. :))
      @oana: nu mai stiu exact daca ti-e iti raspundeam mai sus. Am pierdut sirul, dar am o scuza. Imbatranesc repede si sigur… ma lasa memoria.😀

  10. Sebylovegyrls spune:

    Si multumesc mult ca miai postat sms-ul Ala din poza nus eu

  11. target spune:

    @bogdanic …. bravo pt. post….macar nu am mai batut tastele degeaba cu reply catre pink boyou iubaret

    @Sebylovegyrls….din mai pana in august n-ai gasit nici gyrls, nici links….reboot&rename SebyloveSMS ….only :))

  12. Oana spune:

    HaHaHa, am primit si eu mesajul pe 11 Febr: „Ceau scumpi meu.Ce mai faci printesa mea?Tot singura? Vrei sa iesim la o cafea? Eu te stiu pe tine dar tu pe mine nu stiu daca ma mai stii. Ast sms cu raspuns”
    Draga „scumpi”, get a life…:))

  13. eumiealmeu spune:

    oameni buni, aveţi milă de un sărman suflet care nu e ca voi. voi aţi ajuns să domniţi printre cei pricepuţi şi la gramatică şi relaţional; dar el, sărmanul, trăieşte complet pierdut între net şi telefon.
    recomand filmul „sunt timid, dar mă tratez” – e atât de vechi încât s-ar putea potrivi cu manierele acestea ce ţin de „stau ascuns”, „nu îndrăznesc”, „mi-e ruşine”…
    ps. am râs. mi-a plăcut. un post superb.

  14. Zamfir POP spune:

    Recunoşte, că nu te spun la tata!

  15. Oana spune:

    sincer azi ,am primit acelasi mesaj de la acelasi nr si chiar m-am mirat si eu..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s