Gânduri la trecerea dintre ani

Posted: 4 Ianuarie 2010 in bogdanice
Etichete:,
  • Tipu’ care astă vară era foarte mândru de curtea lui şi se dădea mare cu barbecue ţipa azi că s-a spetit să tot lopăteze la zăpadă. Dimineaţă a muncit peste 20 minute să scoată maşina din curte. Sunt de acord cu el.
  • Anul ăsta am tăiat porcul la Selgros. Spre deosebire de restul locurilor de cumpărături la care am încercat, a fost relativ decent. Dacă mai aud pe cineva că sunt prea multe super-mega-hiper-marketuri – fac ce a făcut tata.
  • D’aia „gingălbeleşte” prin magazine şi radiouri cu o grămadă de timp înainte. Să-ţi aduci aminte să faci cumpărăturile din vreme şi să nu te înghesui în ajunul sărbătorilor. ‘Geaba, zic io.
  • Boul care, alături de două cărucioare pline ochi, înjura pe toţi cei care se găsiseră să-şi facă târguielile ca şi el şi se plângea că-i aglomeraţie nu va realiza niciodată că se înjură singur.
  • Pocnitorile şi artificiile se spune că alungă spiritele rele. Am constatat că vecinii mei au o grămadă de spirite d’astea şi au început curăţirea lor cu zile bune înainte de Anul Nou şi încă n-au terminat. Săracii!
  • Io’s suficient de bătrân să prefer telecomanda clasică nu bigudiurile astea. Lucrul de mână mi se pare superior celui cu mintea😉
  • Naşpa să începi serviciul de pe 4 ianuarie. La anul începem de pe 3. Aşa că o să ne putem plăti impozitele chiar mai devreme😆
  • Unii fac tam-tam mare pentru inaugurarea unui kilometru de beton. E drept că e pe verticală, nu pe orizontală şi nu cred să existe vre-un Badea îmbrăcat în fulgi care să se dea în spectacol.
Comentarii
  1. Escu spune:

    la multi ani bre! Ai dormit cam mult in concediul asta..asa-i?

  2. cdmitroi spune:

    La multi ani stimabile. Daca porcii se taie la Selgros, la Selsubtire ce se gaseste. Ai fost inspirat cu sellungu, a fost cel mai lejer.
    De ce tre sa iti zica altii ca vin sarbatorile, tu chiar nu stii sau te pregatesti sa fi luat prin surprindere?:P
    De lopeti nu mai zic nimic pentca sunt rupt de tonele de zapada dizlocate din fata blocului unde, mojicii si mitocanii s-au bulcit peste nameti si nu au dat si ei cu lopata 20min pentru libertate si democratie.
    impozite…mda, le voi achita de ziua mea, sa simta statu ca il bag in seama. nu ma inghesui cu toti grabitii sau cu toti uitucii:D.
    Sa ai un an bun, linistit, cu tcp/ip functionala, cu proxi fara delay si cu win7 fara de baguri.
    cdmitroi-irecuperabilul

  3. bogdanic spune:

    Traiti multi si dvs! Multumax de urari care va doresc asisderea!
    Io mi-s batran si uit ca se apropie sarbatorile. In calendar nu ma uit (😉 !) ca imi aduc aminte ca sunt batran!

  4. rontziki spune:

    La Mulţi Ani! Impozitele ca impozitele, dar cui o fi inventat numai alea 2 zile libere de anul nou să-i stea în gât!!! Şi când te gândeşti că anul ăsta aproape toate „liberele” pică în week-end…îţi vine să ieşi la pensie… :))

    • bogdanic spune:

      La Multi Ani si lu’ matale!
      Io de mult am propus ca prima saptamana dupa orice concediu sa fie libera. Sa aiba timp omu’ sa se odihneasca.

  5. ₤utic spune:

    La Multi Ani Coane Bogdane

  6. sufletica spune:

    Na, ca veni si eu sa iti spun un La multi ani intarziat. Sper sa il primesti cu drag.
    Am si eu o curiozitate mica. „fac ce a făcut tata”, ce-a facut domnule, zi si mie ca-s tare curioasa.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s