Liga deosebită

Posted: 26 Aprilie 2009 in bogdanice, Din viata
Etichete:,

Iote cum se’ntâmplă!

Ceteşte omu’ ceva, dă un comentariu că ca să facă miştoc, pleacă la treburi casnice care este urgente şi când se întoarce se trezeşte membru votat, ales, cu patalama, drepturi şi obligaţii. Aşa s-a născut şi mişcarea sindicală, hai?

Baba care nu dorea să treacă strada a fost foarte fericită când s-a trezit pă partea cealaltă.

Una peste alta, se pare că sunt parte dintr-o chestie înfiinţată în seara asta pe nume Liga Blogărilor Deosebiţi. Propus, votat şi adoptat în mijlocul ei de către nişte tipi ce pot fi găsiţi în grupul „Amigos” din Blogroll. Nu ştiu cu ce am greşit şi nu mi-a spus nimeni cât ie cotizaţia sau ce’nseamnă să fii parte. Nici măcar nu ştiu de ce se cheamă „Deosebiţi”. Ne deosebim între noi?

În ciuda nelămuririlor, m-am decis. Accept onoarea de membru’ şi mulţumesc la toată lumea care s-a gândit la mine!

Am, totuşi, o condiţie: să reanimăm una bucată Pagady. Încetul cu încetul, jucând „good cop – bad cop”, mai cu binişoru, mai cu umor, mai cu măsuri radicale – va trebui să-l scoatem din amorţeală. Dacă tebuie – îi fac şi respiraţie gură la gură, deşi nu cred că va fi foarte încântat, pen’că băiatul ăsta suferă din amor. Din ce văz, mai dă semne vitale, aşa că nu-i totul pierdut.

Am adoptat emblema Ligii în side-barr şi o voi purta cu mândrie. Sper să mă ridic la înălţimea aşteptărilor.

Comentarii
  1. Aimee spune:

    Permite-mi sa fiu prima (sau nu..) care te felicita pentru marea onoare cu care ai fost astazi recompensat pentru faptul ca da, te deosebesti (de noi, slava Domnului! :P)..adica esti bun, ce mai tura-vura! Fa-ne mandri, Deosebitule!

  2. sufletica spune:

    salut deosebitule :))
    bine venisi, se pare ca scuipatul tau ajuta la ceva🙂, total de acord cu reanimarea urechiatului de pagady. In acest sens am si lansat campania Sufletica versus Pagady poate ne strangem din umeri si il ajutam sa isi revina🙂.Pana atunci io iti urez bun venit si sper sa ramanem deosebiti cu totii pana la capat.

  3. Aimee spune:

    @sufletica: am picioare lungi, de-aia..hehe..intentia conteaza😉
    Am postat si eu la subiectul cu pricina – frumos din partea ta, e o idee buna. Uite, asta e o chestie care te ajuta si pe tine sa te mobilizezi, sa iesi din…. – facusem o pauza strategica in cautarea emoticonului cu pricina, dar bogdanic le-a ascuns🙂
    Ai inteles tu insa😀

  4. Aimee spune:

    @bogdanic: sa nu ti se suie la cap acuma – noi eram politicoase..vorba ceea, cei 7 ani de-acasa..(vezi postul meu pe aceasta tema) ;))
    Multumim de clasificare🙂

  5. […] primii doi membri, adica pe moi si pe sufletica (multumim pe aceasta cale), sufletica i-a propus pe bogdanic si nuzaiet a.k.a.pagady (care se va reintoarce in curand cu un nou desen animat), eu pe thornofrose […]

  6. carola spune:

    Felicitari-felicitari! Ai primit carnetul de membru? sigur e fara cotizatii in glume si buna-dispozitie?! „da’ ce primesc?” (nu m-am putut abtine :)) planuri de viitor, discursuri publice, campanii de sensibilizare ceva?

  7. Aimee spune:

    @Mihai: sa nu-ti fie mila, fii dur, carnivor, cum stii tu😀..sa fuga cine se simte, eu n-am de ce😛
    Te-am felicitat si pe tine, dar nu te-ai sesizat..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s