Leapşa de dimineaţă

Posted: 19 Martie 2009 in bogdanice, Din viata
Etichete:,

Multumiri maxime lui Cătălin!

1. De când sună ceasul şi până te ridici din pat cât timp trece?
Depinde de zi. Uneori mă ridic imediat (când ştiu de seara că am ceva important de făcut), alteori pot trece şi 45-50 minute pline de snooze.

2. Ai ceas deşteptator?
Nope! Un telefon. Sunetul unui singur telefon mă trezeşte. De aia îl păstrez cu sfinţenie.

3. Bei cafea de dimineaţă? Detaliază.
Nu văd, nu aud nimic până nu beau o gură de cafea. Prima înghiţitură începe să-mi dezmorţească simţurile. Neuronu’ se trezeşte mult mai greu, mai târziu.

4. Găseşti enervantă ziua de vineri?
De multe ori – şefilor sau clienţilor sau colaboratorilor le vin ideile geniale vineri, cu un sfert de oră înainte să mi se termine programul. Nu ziua de vineri mă enervează. Doar cei care uită că e vineri.

5. Trecerea la ora de vară ţi se pare utilă?
Ora de vară comportă două aspecte. Primul – nasol – ar fi că mă trezesc mai devreme. Al doilea – mişto – este ca ajung acasă mai devreme, mai pe lumină şi mai pot ieşi cu copilu’ cu rolele, la plimbare în parc sau face ceva util.

6. Cum reacţionezi dacă sună telefonul (oricare ar fi el) în timp ce stai întins pe canapea sâmbătă şi duminică la prânz?
Depinde de cine sună. Dacă mă cheamă la o bere…

7. Dacă sună telefonul între ora 22 şi ora 8, eşti deranjat?
Până la miezul nopţii nu mă deranjează – daca sunt treaz. Mai apoi, mă cam sperii pentru că poate fi ceva grav.

8. Închizi telefonul când nu vrei să fi deranjat?
Telefonul meu se închide doar când uit să îl încarc. Când nu vreau să sune îl pun pe  silent.

9. Ai telefon mobil funcţional cu abonament? Dacă da, de când? Dacă nu , de ce?
Abonament de la începuturi. De când Nokia 5110 era ultimul răcnet.

10. De ce???
De ce – ce??? De dimineaţă

–––––––––-

Lepşuiţi să fie Escu, Aimee şi – nu în ultimul rând – Pagady. Că poate ne spune vre-o reţetă împotriva mahmurelii…

Comentarii
  1. eTreaba spune:

    Neatza & leapsa matinala…

    1. De când sună ceasul şi până te ridici din pat cât timp trece?
    Cateodata ma trezesc inainte sa sune “ceasul”.
    2. Ai ceas deşteptator?
    Nu, doar telefon
    3. Bei cafea de dimineaţă? Detaliază.
    Nu beau cafea, beau apa plata, vreau sa…

  2. […] L-e-a-p-ş-ă. By pagady Venită de la Bogdanic. […]

  3. […] Humble Thinker {25/03/2009}   Leapsa de dimineata furata de pe un alt blog […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s