Româneasca

Posted: 23 Februarie 2009 in bogdanice, Din viata, foame la burta
Etichete:, , , , ,

Nu ştiu la alţii cum e, dar pe mine – când ma apucă uitarea de mediul în care mă zbat – se găseşte câte unul care să ma lovească „unde-i mai drag voinicului” şi să mă aducă cu fundul în noroiul tricolor. Aşa se face că n-am timp prea mult de trăit iluzii şi-mbătat cu apă rece, deşi mi-aş dori să scap de tensiunea de a fi mereu victimă potenţială, de ciulit urechile şi de a fi pregătit în orice moment de contraofensivă. Senzaţia este că eu sunt ca iepurii cu pielea prea întinsă şi – dacă închid ochii – pielea se dă de-o parte în altă zonă a corpului. Asta, în anumite condiţii, îţi poate face plăcere, dar aici vorbim la figurativ. Dacă te relaxezi un pic, trebuie să se găsească unul care să-şi închipuie că stai capră şi să dezvolte sentimente libidinoase la adresa părţilor pe care le consideră expuse. Dacă mai vreţi „de capră” ar trebui să citiţi şi la Copolovici, zic io.

Să trec la o descriere a evenimentelor. S-au anunţat nişte prieteni în vizită şi pentru că n-aveam chef de ceva pretenţios am imaginat un scenariu de sâmbătă seara care să fie comod şi relativ plăcut pentru toată lumea. Adicătelea – nu agitaţie înainte de vizită, nu gândit şi executat mâncare, nu ales vin, nu aranjamente de masă, nu vase de spălat la sfârşit. Am dorit o seară în care copiii să agite telecomenzile de Wii, iar adulţii să stea cu o bere-n mână si bucăţi de pizza aruncate leneş pe masă discutând ce-i mai nou în criza financiară şi – eventual – aruncând un ochi la vre-un film sau muzică.

Pentru că vremea începuse să se strice am decis să mă duc personal să iau pizza de la un restaurant italienesc din preajmă. Nu ştii niciodata cât timp îi poate lua unui curier prin ninsoare drumul de 5 minute pe care tu îl cunoşti. Şi rătăcisem şi numărul de telefon. Aşa că mă sui în maşină şi-mi dau drumul la vale. Mă abat să cumpăr bere şi apoi la restaurant. Nu-i prea mare, dar fac o pizza bunicică şi nu am avut decât o surpriză cu ei de-a lungul timpului când mi-au dat o Quattro Formaggi în loc de Quattro Stagioni şi mi-am furat-o de la fiu-miu.

Intru şi vaz doar două trei mese ocupate ceea ce m-a bucurat pentru că urma să fie comanda mai rapidă. Comand şase pizza şi trei sosuri şi mi se răspunde că durează maxim 20 minute. OK, zic şi mă pun pe aşteptat. Vine gagiu’ cu nota de plată şi-mi spune că a mai trecut pe notă încă un sos ca să fac o cifră rotundă şi să am dreptul la o pizza gratuit „din partea casei”. OK, zic şi-mi arunc ochii pe pereţi, la bar, în meniu să văz dacă e trecut pe undeva aşa ceva. Nu văd şi decid să îi las ceva mai mult gagiului pentru că s-a gândit că aş merita o astfel de atenţie. Asta poate fi o metodă de a atrage noi clienţi şi de a fideliza pe cei vechi.

Plătesc, mai aştept un pic şi vine alt tip din spate cu un maldăr de cutii şi o punguţă cu sosurile. Îmi arunc ochii la ce scria pe cutii ca să fiu sigur că totul e în regulă şi văz că sunt numai şase. Uitaseră de pizza suplimentară! Îi zic tipului care mi-a adus cutiile că parcă mai era şi aia. Îmi cere să vadă bonul. Îl lăsasem alături de bani şi îi spun să se uite la casă pentru că nu cred să mai fi fost o altă comandă de atâta pizza în ultimele minute şi poate regăsi comanda şi bonul imediat. Chelnerul căruia îi dădusem comanda era de negăsit.

Tipu’ mă roagă să ramân pe scaun, se duce în spate, se sfătuieşte cu altul în faţa calculatorului, intră în bucătărie şi apoi se întoarce spunându-mi ca mai durează câteva minute. Îi spun că nu mă interesează, că nu eu am cerut suplimentul şi că vreau să plec. El insistă şi rămân. După vre-o 5 minute vine şi-mi aduce încă o cutie.

Ce părere aveţi? Nu-i o treabă românească? Pizza suplimentară era pe bon. Ea trebuia să existe şi fizic. În baza gestului am dat mai mult „pour boire”. Era dreptul meu? Nimeni nu şi-a cerut scuze. Chelnerul nu m-a întrebat dacă sunt de acord să mai treacă un sos. L-a trecut din oficiu. E corect?

Ah! Să nu uit. Treaba cu adevărat românească a ieşi la iveală când am ajuns acasă. Sosurile erau numai 3 la număr. Lipsea sosul suplimentar care a generat tărăşenia. Până la urmă tot m-au făcut. Cu un sos de roşii. Scârbos gest.

Am mâncat mai multă pizza, am băut mai multă bere, am dezbătut mai mult criza, nesimţirea şi spiritul de ciubucar al românului. Dimineaţă aveam un cap maaaare pentru că m-au vizitat piticii fugiţi de frică de la pagady. Precis au pus ăia ceva în pizza aia suplimentară.

Comentarii
  1. Escu spune:

    da n-ai murit de foame. priveste si partea plina a paharului. se puteau intampla n variante. totusi zic ca ai scapat ieftin..in comparatie cu „ghinioanele” pe care le simti..

  2. cdmitroi spune:

    Acu, dupa ce ai mancat bine si satios din pizza suplimnetara tre sa iti zic ca ceva asemanator mi s-a intamplat la o cafenea. Ei bine, ma asez la masa si comand o inghetata cu 2 cupe ciocolata 1 cupa lamaie. Ce primesc…invers. L-am rugat sa imi aduca ce am cerut. Mi se face sete, cer o apa minerala si aduce apa plata…il las sa desfaca sticla(era evident ca e apa plata) il las sa puna in pahar si ii zic „v-am rugat sa minerala, nu plata…) isi cere scuze si aduce apa minerala. Daca gresa si nota de plata ii intrebam ” Ma, tu ori esti prost ori iti place…(ca in bancu cu ursu). Intamplari de genul asta am gasit numai in Romania pentru ca: toti ospatarii nu au nici un curs de claificare, nu vor sa invete, nu ii mustra constiinta, nu ii bate tata acasa ca s-au pierdut locul de munca, lor le merge si noi o induram nesimtirea si nepasarea generatiei McDonald’s nebatuta la vremea respectiva. Daca eu nu ma mai duc in cafeneaua aia, se vor duce altii care vor accepta 2 cupe de inghetata de lamaie in loc de 2 cupe de inghetata de cacao si vor bea in sila apa plata chiar daca vroiau minerala si lor o sa le mearga, iar noi nu o sa mai mergem in nici un local in tara mafiei si ….ne arungam in dambovita…spre uimirea PROTV..
    (mi-am amintit de prostia ospatarului de la restaurantul ala cu nume de mama, cred ca au ceva cu tine)

    o zi mai buna.

  3. pagady spune:

    Mnoa…la tătzi ni greu! Să vă zâc şi o a mea păţanie la un restaurant japonez:
    – Kon ban wa! zice tanti aia japoneză amabilă, înaltă cât un căpşune, aflată într-un kimono. Pofti-ţi!
    – Ha? zâc. Ştii karate?
    Intrăm înăuntru frumos, deci. Muzică giapaniză în surdină, bucătaru făce papa în sala mare, sub ochii noştri rotunzi, să nu mai zici după aia că firul de păr creţ din farfurie e al lui.
    Stăm jos şi ne aduce prosopu’ ăla fierbinte, şi un colţunaş cu tofu într-un bol rotund. Ne-am dat repede pe gugăl de pe telefon şi am aflat că din alea două numai prosopu nu se mănâncă.Deci io nici acuma nu ştiu cum japonejii poate să ne vadă prin ochii ăia oblici.
    Luăm meniul, facem un browsing prin el, şi am vrut să-i zic la chelneriţă “riori to neko dozo” (carne de pisică şi orez, vă rog – in japoneza mea aproximativă), da’ ne-am hotărât la: nu-mai-stiu-ce, nu-mai-stiu-ce, Unaghi Bento, Rainbow Roll, Tilapia – plus ceva carne de ţipar şi/sau Tempura. Am vrut să o pun pe japoneză să pronunţe “Tempura”, fiincă ăştia nu ştiu să facă diferenţa dintre R şi L, şi ar fi ieşit un cuvînt drăguţ.
    Am plâns de fericire când am inghiţit un nanogram de wasabi. Şi am mai plâns şi când am mers la budă, fiindcă am rănit o zonă care mi-e foarte dragă.
    Când a venit papa, în extravaganţa mea, m-am repezit cu vitejie să mănânc cu chopsticksurile, moment în care s-a golit rapid în jurul nostru, că era să-i înjunghi pe cei apropiaţi. Am numărat 4334543 de boabe de orez, că l-am luat pe fiecare pe rând ca să îl pap, că nu ştiu de ce nu mi-o ieşit deloc să iau mai mult de unu pe chopstick. Chelneriţa mi-o recomandat să încerc cu ambele chopsticks-urile deodată, că e mai greu numai cu unu’.
    Chestia e că am păpat pe săturate, cu o factură modestă…însă când am vomitat mai târziu, am constat că vomitasem 4334547 de boabe…deci cu 4 boabe mai molt de cât păpasem, şi acu sunt într-o mare DELEMĂ!!!

  4. bogdanic spune:

    @Escu: M-am saturat sa ma multumesc cu jumatati de masura. Sigur ca puteam pati mai rau, dar nimic nu inainteaza daca gandim asa.
    @Cdmitroi: La capitolul servicii adevaratii vinovati sunt patronii, sefii, supraveghetorii. De la ei pleaca totul. Daca angajeaza un bou si-l apara in fata reclamatiilor clientilor – ala n-o sa invete nimic. Ba – mai rau – o sa-ti rada in fata pentru ca nu va pati nimic.
    @Pagady: Grea dilema! Esti sigur ca ceea ce ai mancat era OREZ???? Chestiile mici si albe au prostul obicei sa se inmulteasca la caldura si umiditate…

  5. Sufletica spune:

    ma gandesc cu drag la bonusul primit in pizza suplimentara :))sper totusi sa supravituiesti si sa nu mai accepti asa simplu tot ce se ofera din partea casei dar pe banii tai.Una din pasiunile mele atunci cand plec prin tari straine sunt restaurantele de toate felurile, nu cele trandy si fancy, cele mici, simple si pline de bun gust. Acum in scurta mea vacanta am avut surpriza sa gasesc aceeiasi chelneri plini de viata si de rabdare, mancare adusa in 5/10 minute maxim si zambetul larg de pe fetele lor atunci cand vedeau ca ne-am ridicat multumiti si totusi nu ne-am chinuit sa lasam nici macar un cent bacsis.Am incercat reactia asta fiindca vroiam sa vedem reactia lor si ne-am bucurat extrem sa vedem ca multumirile nu mai conteneau. Am ramas insa impresionata de data asta de un alt lucru, seara in fata tuturor cluburilor si barurilor din aceea zona exista cativa angajati care stau in strada si incearca sa atraga clientii in localul lor.Sa nu va ganditi ca duc lipsa de clienti, rar se intampla sa gasesti o masa.Trebuie sa ai nervii tari si sa rezisti tuturor ofertelor expuse de catre ei. Insa abordarea unuia dintre ei a fost extrem de placuta si haioasa totodata. Mergeam noi linstiti si nehotarati unde sa intram cand apare un promoter si ne spune in traducere libera: „perechiuta, nu vreti sa intrati sa beti un paharel mic in acest club plin de viata?” A fost vorba serii si a vacantei, ne-am distrat copios si ne gandeam, oare cand vor ajunge si la noi sa fie atat de inventivi si atragatori pentru clienti. La noi nici daca e gol barul nu ii intereseaza daca intra cineva sau nu, si daca totusi face aceasta imprudenta, te mai si injura ca i-ai deranjat. Asa ca m-as bucura sa iti fie bine dupa pizza suplimentara si nu cred ca mai putem fi mirati de ceva in materie de servicii. La noi se poate orice si culmea ca te fac de doi lei pe banii tai.

  6. contesa spune:

    doamne ce nesimtire, presupun ca esti din Buc pentru ca pe acolo se indrazneste cam mult. de fiecare data cand iesi undeva sau te rogi de cineva sa iti dea 200gr de muschi file am o senzatie de greata pentru ca sunt roman si traiesc si eu pe aici

  7. pagady spune:

    mă nu fusărăm chiar aşa de atent, că îmi era foame rău…da rău, da sunt sigur că ce am dus la gură nu mişca… că altfel sigur aşi fi crepat ceva tequila după aşa bunătăţuri.

  8. bogdanic spune:

    @pagady: Sigur! Tequila japoneza e cea mai buna impotriva unui anume gen de „orez”.
    @contesa: Din Buc. Din capitala. De acolo se impute…
    @Sufletica: Vrei sa-mi faci pofta? Oricum, limba spaniola e plina de diminutive. As prefera sa fac exercitii de rezistat la oferte decat sa fiu cu ochii’n patru sa nu-mi bage unu mana-n buzunar.

  9. […] noastre cele de toate zilele 2009 aprilie 30 tags: furt, mizerii by bogdanic În postul ăsta am scris o chestie ce se dovedeşte iarăşi adevărată. Urăsc să am dreptate şi coana viaţă […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s