Cea mai neagra zi din viata mea

Posted: 12 Ianuarie 2009 in bogdanice, Din viata
Etichete:, ,

Ziua a inceput fara semne evidente legate de ceea ce avea sa urmeze. Nu sunt un superstitios, dar ulterior am analizat cumva tot ce mi s-a intamplat in ziua aceea si n-am gasit nici pisici negre si nici altceva care sa fi prevestit sirul de ghinioane.

Era vineri dimineata – iarna si am plecat catre serviciu cu gandul sa nu stau mult. Sa ma invoiesc de pe la ora 2 pentru ca planuisem sa plecam cu toata familia catre orasul meu de bastina. A doua zi mama mea implinea o cifra rotunda si ne-am gandit sa-i facem o surpriza. Pregatisem cam totul pentru drum, asa ca era suficient sa ne intoarcem de la serviciu sa punem bagajele in masina si sa-i dam bataie. Drumul de 300 de kilometrii pe care-l aveam de facut nu se anunta greu, dar, desi era vreme uscata si fara zapada, niciodata nu poti sa prevezi ce se poate intampla. In plus, iarna se intuneca mai devreme.

Prima surpriza a venit inainte de pranz cand telefonul meu mobil a incetat sa mai functioneze. O „eroare de sistem” a facut ca plata mea de cteva zile in urma sa nu fi fost inregistrata, iar telefonul – suspendat. Pentru cateva ore bune n-am putut face apeluri.

Pe la 1:30, seful nostru ne-a bagat in sedinta. Tipul era francez si nu avea obiceiuri de-astea, dar in ziua aia nu stiu ce i-a tunat si ne-a tras un perdaf la toti de vre-o ora intarziindu-mi astfel momentul plecarii. Cu sufletul la gura mi-am luat lucrurile si m-am carat imediat dupa sedinta dand un semnal evident de cat imi pasa mie de situatia vanzarilor si comunicarea din interiorul firmei.

La metrou – surpriza! O greva sau defectiune – n-am inteles exact – a facut metroul indisponibil la ora aceea. Iute, reusesc sa ma sui intr-un tramvai care mergea ca dricu’ pentru ca Stefan cel Mare era super aglomerat. Dupa vre-o trei statii – tramvaiul se opreste si sta. In fata lui alte doua care stateau. Motivul n-am dorit sa-l aflu. Sar din tramvai si o iau pe jos catre statia de autobuz care era full. Abandonez repede ideea si caut un taxi. Unde sa gasesti un taxi pe Stefan cel Mare cand nu  merge metroul si ai tramvaiele moarte?

Intr-un tarziu, am gasit o taraboanta pe care am luat-o din zbor din fata unui cuplu cu gura mare ce scuipa flacari pe nari si flegme pe gura in directia mea. Intre timp, incepuse sa ploua usor si sa bata vantul ceea ce a agravat mai rau circulatia si starea de nervi a oamenilor. Cu doua cvartale inainte de a ajunge acasa, chiar in mijlocul intersectiei, incercand sa faca stanga, motorul taxiului s-a oprit si a refuzat categoric sa mai porneasca. Blestemele cuplului pe care-l lasasem in ploaie. I-am zis lu’ nenea ca s-a terminat calatoria, ca voi merge pe jos si ca nu-l ajut sa impinga masina.

La plata – alta surpriza. Io aveam hartie mare – el n-avea rest. Ce sa fac? Am mers la un chiosc de ziare de la colt, am schimbat si, cu banii in mana, plec inapoi in mijlocul intersectiei unde soferul de taxi lua toate injuraturile din lume pentru ca statea in intersectie si bloca traficul. Dau sa selectez banii sa-i dau omului cat ii datoram, dar ma impiedic si o pala de vant imi ia banii si-i raspandeste prin toata intersectia. Sa ma fi filmat cineva cum fugeam dupa bancnote printre masini – eram o adevarata reclama pentru Romania moderna de dupa ’89. Nu i-am putut lua pe toti, dar am recuperat suficient cat sa-mi platesc calatoria si inca ceva.

Plec pe jos acasa si, aproape de bloc, indraznesc sa ma uit la ceas. Era 4:30, iar eu promisesem ca voi fi acasa inainte de ora 3. Sun la usa si imi deschide sotia care era verde-albastra-cu-picatele-rosii asa cum numai nevestele pot fi atunci cand stau si asteapta pe „sotu’-care-nu-mai-vine-ca-nu-i-pasa-nici-de-familie-si-daca-n-as-fi-eu-s-ar-alege-prafu’-de-toata-casa-asta-ca-tie-numai-la-serviciu-iti-e-gandul-si-la-calculatorul-ala-pe-care-o-sa-l-vand-ca-stai-toata-ziua-cu-nasu’-n-el-si-nici-nu-te-uiti-la-mine-sau-la-copil-care-a-venit-de-la-gradinita-cu-o-bubita-si-stam-ca-prostii-si-l-asteptam-pe-marele-domn…„. Titulatura impricinatului pe care era suparata sotioara mea era ceva mai lunga, dar o sa ma scuzati ca am gasit cu cale sa o scurtez. Intr-un final ma intreba: „Mai plecam?”, iar eu raspund -ca boul- „Da!”.

black_catNe apucam si incarcam Dacia noasta si primesc un „Conduc eu!” foarte hotarat. Te pui cu vartejul? Asa ca mi-am luat locul in spate alaturi de copil si am plecat. Ne-a luat cam o ora sa trecem de Afumati. In acest timp, fiu-miu a adormit cu capul in poala mea ascultand de la maica-sa povestea de seara despre tatal care nu da doi bani…. stiti voi. Intre timp, ploaia s-a transformat in ninsoare si s-a lasat frigul. Noaptea era adanca, iar eu aveam o dispozitie pe masura.

In curbele de dinainte de Sinesti masina a inceput sa danseze. Nu aveam viteza mare, dar se pusese poleiul si, din cauza ninsorii, era acoperit de un strat fin de zapada. Nu lucea, iar eu nu-mi puteam da seama de aderenta. Intr-o clipita ne-am trezit cu doua roti in sant, semi-rasturnati, eu la fund si copilul peste mine. Am coborat si am constatat. Masina nu avea nimic, dar statea pe scut, cu doua roti in aer si doua pe polei. Nici o sansa sa o scot de acolo singur.

Am sunat la prieteni. Unul nu raspundea. Altul era la Timisoara. O prietena ne-a spus ca tatal ei bause ceva, dar avea un vecin care putea sa ne ajute. S-a dus sa-l intrebe. Intre timp, pe ninsoare, prin santul de langa drum au aparut, din fata, doua siluete si la inceput am cam facut pe mine. Vizionam in minte tot felul de scenarii care mai de care mai sinistre.

Oamenii s-a oprit, am discutat un pic si s-au oferit sa ajute la impins. Cu toate incercarile noastre n-am putut decat sa urnim masina in jos, de-a lungul santului fara sa o putem scoate. In acel moment, pe partea opusa, a oprit un SUV. Un Monterey, cred, iar soferul a dat geamul jos si ne-a intrebat daca avem sufa. Aveam, iar omul ne-a scos din sant cat ai clipi. Nu am apucat sa-i vad numarul, nu am apucat sa-l intreb numele. Am apucat doar sa-i multumesc. S-a suit in masina si a plecat pe drumul lui. Ii voi multumi intotdeauna si sper sa aiba numai drumuri bune si noroc! Oamenii care ne ajutasera la impins au plecat si ei prin sant, refuzand bani sau macar sa-i ducem pana in sat. Si lor le doresc tot binele si tot norocul din lume.

Am mers pana in Sinesti si am intors catre casa. Am sunat la maica-mea si i-am zis tarasenia, scuzandu-ne ca nu mai venim. Drumul pana acasa a fost fara peripetii. Am parcat si am descarcat masina de toate bagajele. La ultimul drum am luat intr-o mana tortul pe care il luasem pentru mama, iar in mana cealalta o sacosa cu niste sucuri la pet. Pe scari spre etajul 1 – am alunecat un pic, am scapat din mana cutia cu tortul care s-a rostogolit pe scari. Incercand sa ma redresez si sa prind tortul, am scapat sacosa. O sticla de Pepsi s-a intepat intr-o bucata de ceva si m-a umplut si pe mine si casa scarilor de jeturi de lichid acidulat.

Am strans totul si m-am dus si m-am culcat. Familia a mancat ce se mai putea din tortul facut zdrente. A doua zi a fost una normala.

––––––––

Acest post a fost scris in urma unei promisiuni facute catre Sufletica si ca raspuns la o leapsa pe care eu am provocat-o. Este o poveste 100% reala.

Comentarii
  1. marry spune:

    asta da ghinion🙂
    ceva de genul asta am patit si eu acum cativa ani, ne hotarasem in weekend sa mergem la munte. Toata saptamana visasem ziduri care cadeau pe mine, alergam sa scap, si acest vis se repeta in fiecare noapte. Deja eram convinsa sa nu mai mergem la munte, dar nu am scapat si a trebuit sa mergem. Conduceam eu, frumos, linistit cu 120km/h🙂, inainte de a ajunge la Romanesti am avut explozie fata dreapta, din momentul ala nu mai pot reconstitui filmul. Cum am ajuns in sant, unde era masina pe care am aruncat-o in padure? Cert este ca toti ne-au spus sa trecem in calendar aceea zi drept ziua in care ne-am nascut din nou. Pot spune ca am avut chiar noroc fiindca m-am renascut din nou in aceea zi, la stadiu in care erau masinile, nimeni nu credea ca iesim vii si nevatamati din ele. Cea mai mare bucurie a mea a fost momentul in care am realizat ca in masina cealalta nu era nimeni, copilul de 8 ani care ramasese in masina sa isi astepte parintii plecati in padure pt anumite necesitati fiziologice, iesise cu cateva secunde afara si plecase in padure langa parinti. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ramanea in masina, probabil ca azi nu mai scriam acest comentariu. Ghinion ca nu mi-am ascultat semnele, si mult noroc fiindca nu am produs o nenorocire.

    • bogdanic spune:

      Ei, vezi? Ghinionul – in esenta – contine mult noroc. Am avut ghinion, dar am iesit si sunt acum in stare sa povestesc. That’s my point!

  2. artistu spune:

    Ma recunosc ca intamplari pe care tinzi sa crezi ca sunt concidente in lant ma mai trait si eu, insa ce ai trait tu e GHINION curat!😀

  3. Popescu spune:

    Super tare…scuza-ma dar nu m-am abtinut sa nu rad. Sper sa nu mai patesti asa ceva.

  4. carola spune:

    Hmmm, incredibil, dar adevarat :)) faza cu tortul m-a dat gata…
    eu am zile din astea, cand totul imi cade din maini, sau ma lovesc de fiecare colt de masa, usa de dulap, eventual lunec si dau cu capul in chiuveta de la baie (mi s-a intamplat deja de 2 ori in viata asta :))

  5. bogdanic spune:

    Tortul + pepsi in jet lipicios. Un deliciu. Toti avem zile d’astea, dar pentru mine asta a intrecut orice previziuni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s