La Obor

Pe de o parte, Ceauşescu e pomenit că a făcut mai mult decât toate javrele astea la un loc. Pe de altă parte, urlăm că vrem să scăpam de comunism şi comunişti.

Milităm pentru obligativitatea votului pentru a minimiza efectul fraudelor, dar votăm scăderea numărului de parlamentari şi Parlament unicameral.

E ireal totul. Ne contrazicem la fiecare pas. Nu văd nimic coerent în jurul meu şi nici eu nu sunt coerent. Suntem nemulţumiţi, iar degringolada iscată de nemulţumirile noastre ne duce într-un vârtej imbecilizant în jos.

Suntem marionete în mâinile altor marionete, iar toate aţele sunt ţinute de lăcomie şi trufie – primitive amândouă. Ne lipseşte orice urmă de subtilitate sau rafinament. Şi când minţim, o facem cu grosolănie şi lipsă de talent.

Nu mai avem bun simţ pentru că nu suntem mai buni şi orice simţ ne este atrofiat. Singurele trăiri de care suntem capabili sunt foamea şi isteria adrenalinei.

Ne furăm căciula singuri şi urlăm că suntem furaţi. Nu avem puterea să recunoaştem că am greşit şi – cu atât mai puţin – să învăţăm din greşeli.

Suntem puşi să alegem între un măr stricat şi viermele care strică mărul. Poate vom ajunge să mai trimitem un român în cosmos, dar trebuie neapărat să semnăm un acord întru scoaterea României din criză. Fără acordul ăsta nu o scoatem. Cuvintele sunt goale de conţinut pentru că nu le folosim să pentru a avea un sens. Trebuie doar să sune.

Videanu dă glas cu nesimţire celui mai mare adevăr posibil în legătură cu noi, dar îl plasează greşit în timp. “Politica bunului simţ s-a încheiat” – asta declară el. E drept, doar că s-a încheiat cu mult timp în urmă.

Nu te poţi detaşa de toate astea. Nu poţi să declari că eşti detaşat dacă înoţi în hazna şi de abia ţii nasul la suprafaţă. Mai mult, degeaba îţi exprimi nemulţumirea. Degeaba te plângi că pute, pentru că şi tu defechezi în aceeaşi hazna, iar rahatul tău pute la fel cu al celorlalţi.

Ne merităm locul în istorie şi ne îngropăm în el. Cu Parlamentul nostru unicameral cu tot.

= Nu vroiam să scriu despre politică, dar cineva m-a incitat, iar comentariile de la el m-au iritat. =

Ce-ţi e şi cu criza asta frate! Renunţă omu’ la ce are mai mândru.

Hai! Care-ţi dau un Bentley? Preţ bun, rulat puţin, un chilipir.

= pen’că politica îmi provoacă repulsie şi chiar greţuri o să vă spui ce-am făcut în ziua de sâmbătă dinaintea alegerilor=

Atunci când lucrurile se îndreptau pe calea cea bună, când visul căpăta turnura pe care oricine şi-ar dori-o, când lenea profita de muţenia deşteptătorului şi promitea să stăpânească sfârşitul de săptămână – creierii mi-au fost brusc sfredeliţi de un sentiment. Acela de a ucide. De la 5 cm în ceafă. Cu sânge rece şi suflet liniştit. După care să mă întorc în scutece pentru a relua visul de unde l-a întrerupt bormaşina unui vecin ce s-a gândit, poate, să-şi pună pe pereţi pozele celor 12 candidaţi la preşedinţie.

Tipul tortura pereţii şi pe ceilalţi din bloc cu rafale scurte de câteva secunde repetate iar şi iar, fără speranţă. M-am ridicat cu gânduri ucigaşe, înjurând inventatorul bormaşinii, vecinii, zugravii, instalatorii, toţi mânuitorii de astfel de scule, guvernul, televiziunile, candidaţii şi pe toate mamele lor.

Ziua se anunţa sumbră şi – precum tot bucureşteanul căruia i se bormaşinează în bloc, sau n-are chef de nimic, sau vrea să se dea mare sau pur-şi-simplu – mi-am luat familia şi am plecat la Mall. Cum care Mall? Cel mai nou. Ăl cu nume prezidenţial – Cotroceni, dar situat ceva mai departe de palatul unde Şhefu’ tutulor românilor îşi călca pantalonii pentru a arăta impecabil în Duminica Alegerilor. (O face singur. Ce, n-aţi auzit că el respectă femeile?)

Pe drum am fost iarăşi tentat să dau glas sentimentelor de gratitudine şi exuberanţă privitor la partenerii de trafic care se înghesuiau să o ia care-mai-de-care mai în faţă cu periculoasa viteză de 12,3 km/h. Plin pe stradă ca la balamuc. Blocaj pe chei şi blocaj pe lângă Grădina Botanică. Cu un mic artificiu, ocolind o ţâră am ajuns la locul dorit şi am parcat cu baftă mare fără prea multă trudă.

Înlăuntru … bobor buluc! Am început să-mi dau cu presupusul cam câţi dintre ei or avea vecini puşi pe demolări acasă. Chiar dacă Mall-ul e uriaş, peste tot era ticsit de gură-cască veniţi cu căţel cu purcel să vază minunea şi să se relaxeze privindu-şi copilu’ dându-se pe tobogan sau să probeze o bluză, un pantof, un ochelar o chestie. Plin de anunţuri de reduceri peste tot. Anunţuri de genul: “Dacă îţi cumperi cizma dreaptă cu 700 lei, cizma stângă o iei pe gratis!” Dar nu prea muşca românul, că e criză. De cumpărat, pe praful ăsta, se cumpără doar chestii de minimă supravieţuire gen LCD cu diagonala mare, laptop-uri, home cinema sau baxuri de bere, mici, ceafă de porc, gorgonzola, pungi de seminţe, etc.

Nedorind să stau 45 minute la coadă la KFC şi considerând că de alegeri se mănâncă suficient de mult “crap”, am ales un restaurant italian – Azzurro – care pare-mi-se are şi o locaţie prin Drumul Taberei. O alegere excelentă pentru mâncare şi servire. O cremă de brocolli gustoasă, un muşchi de vită savuros, un tiramisu bun şi un expresso te fac să vezi viaţa mai altfel şi să uiţi de bormaşini, alegeri şi trafic infernal. Scumpuţ, dar merită încercat, mai ales că se şi fumează. O cronică mai pe larg altă dată. Dacă mai calc pe la ei. Trebuie să văd ce-şi mai propun vecinii.

Dacă tot am ajuns aciulea se cuvenea să încercăm şi noi Samsung IMAX ce tocmai s-a deschis. Deşi aveam experienţa altor cinematografe mai mult sau mai puţin similare, n-am vrut să ratăm ocazia şi am avut noroc să prind bilete la T-Rex.  Impresiile  (Mihai, merită!) sunt puternice, dar să nu vă creaţi cine-ştie-ce aşteptări. Efectele sunt pur vizuale, dar calitatea imaginii şi sunetului depăşeşte cu mult media la ceea ce aţi văzut în ţară.

Cinematograful aduce cu La Géode (mai puţin abrupt mi s-a părut) şi e recomandabil să staţi pe mijlocul sălii, în rândurile 7-10 pentru plăceri maxime. Este la fel de recomandabil să evitaţi să staţi lângă gherţoi care numără cu voce tare frunzele, fac mişto de coşurile de pe faţa personajelor la fiecare prim-plan şi-şi exprimă nemulţumirea în legătură cu scenariul filmului. (credeau că e un fel de Matrix cu dinozauri ).

Filmele durează 45 minute şi sunt documentare / popularizare a ştiinţei. Scaunele sunt fixe şi nu veţi avea parte de alte efecte (fum, aburi, jeturi de aer, stropi, etc.).  În ciuda preţului cam mare, merită să vedeţi un film pentru că filmările sunt excelente, ochelarii sunt buni, iar sunetul extrem de fidel. O chestie curioasă pe care am remarcat-o la ieşire: ochelarii de copii sunt galbeni, de femei sunt verzi şi de bărbaţi sunt albaştrii. Habar n-am de motiv, dar îmi pare rău că nu i-am încercat pe cei ai soţiei ăn timpul filmului ca să văz dacă există vre-o diferenţă (nu vreau să fac glume misogine, daaa?).

Cea mai nasoală parte la Mall-ul ăsta e ieşirea. Strâmtă, idiot făcută, prost semnalizată, prost dirijată de oamenii parcării, un dezastru. Poţi pierde o grămadă de timp la ieşire. Chiar dacă ai petrecut o zi bunicică, ieşirea îţi lasă un gust amar, te enervezi şi îţi spui că nu merită să traversezi oraşul ca să ajungi acolo. În plus, la întoarcere dai peste aceleaşi bucurii în trafic cu dube ale căror şoferi ar fi mai nimeriţi în spatele dubei, nu la volan, peste tanti blonze care de abia văd de după volanul câte unui X paişpe, VW-uri tunate cu lumini dinamice, neoane pe sub ele şi boxe date la max. Şi mai dai şi peste câte o sperietoare ca cea din poză. Scary Matiz în killer traffic!

Pe modelul Turambar şi Mitroi

= poză de pe mail. Thnx, Dana! =

Posted in Din viata, Poze, Râsu-plânsu Tagged: candidati, Fun, maimute, politica, Poze ]]> http://bogdanic.wordpress.com/2009/11/18/vin-alegerile/feed/ 14 bogdanic M2 http://bogdanic.wordpress.com/2009/11/16/surpize-de-televiziune/ http://bogdanic.wordpress.com/2009/11/16/surpize-de-televiziune/#comments Sun, 15 Nov 2009 22:41:42 +0000 bogdanic http://bogdanic.wordpress.com/?p=1935 ]]>

Astă seară, sătul de conversaţii politice, dau pe AXN să văz un film. Surpriză! Subtitrarea era într-o limbă de circulaţie mondială. Nu ştiu care-i aia, dar le ziceau mişto.

Super mişto!

De pe mail, via

Am avut un mic concediu în care nu prea m-am odihnit. Dar nici n-am făcut mare lucru.

Singura parte bună este că am schimbat un pic aerul de Bucureşti, am văzut un pic de zăpadă, am făcut câteva poze. Io nu mă plâng că a început pregătirea pentru sărbători. Mie îmi plac sărbătorile de iarnă. Şi îmi plac pregătirile pentru ele. Aş vrea să avem de ce ne pregăti în permanenţă.

Câteva poze:

Dacă are şi omul de cărat ceva se descurcă aşa cum poate şi îl duce capul.

Atunci când chestia ce trebuie cărată e un animal, lucrurile nu sunt cu mult mai complicate. Câteva poze de colecţie:

x

x

Primele poze – de pe mail. Cea de-a patra de la FailBlog.

Ţineam io minte dilema caprei şi maşina roşie cu un cal, dar ultima mi se pare perfectă pentru ilustrarea noţiunii de multitasking.

Care soluţie o fi mai bună?

Pe lângă serviciu, la mine, am văzut maşina asta.

x

Mă tot bate o întrebare:
O fi murit cineva?